În vechime, când oamenii nu puteau înțelege cauzele cutremurelor, le explicau prin intermediul miturilor şi poveştilor. Iată câteva exemple:
- Japonia: Pământul plutește pe spatele unui pește uriaș, pe nume Namazu. De fiecare dată când Namazu dă din coadă, Pământul se cutremură.
- Noua Zeelandă: Mama Pământ poartă în pântec un copil, pe micuţul zeu Ru. Când el se întinde şi loveşte, aşa cum fac bebeluşii, el provoacă cutremure.
- India: Pământul este susţinut de patru elefanţi care stau pe spatele unei broaşte ţestoase. Broasca ţestoasă la rându-i stă în echilibru pe capul unei cobre. Atunci când unul dintre animale se mişcă, se cutremură şi Pământul.
- Mexic: El Diablo, diavolul, începe să sfâşie Pământul pornind din interiorul său. El şi cohorta sa de draci, folosesc crăpăturile făcute atunci când vor s-o ia pe scurtătură ca să iasă la suprafaţă şi să stârnească din nou necazuri pe Pământ.
- America Centrală: Pământul pătrat este ţinut la cele patru colţuri ale sale de către patru zei. Atunci când ei decid că Pământul a devenit suprapopulat, aceştia îl răstoarnă pentru a scăpa de surplusul de oameni.
- Mozambic: Pământul este o fiinţă vie şi are aceleaşi probleme ca şi oamenii. Din când în când, el se îmbolnăveşte, face gripă cu febră şi noi îl putem simţi atunci când are frisoane.
- Vestul Africii: Oamenii trăiesc pe capul unui uriaș. Pădurea este părul lui iar oamenii și animalele sunt ca niște purici pentru uriaș. Atunci când acesta strănută se produce un cutremur.
- România: Lumea se sprijină pe stâlpii divini ai credinţei, speranţei şi carităţii. Atunci când faptele oamenilor slăbesc unul dintre stâlpi, Pământul se cutremură.

Sursa: INFP – www.infp.ro – https://mobee.infp.ro/despre-cutremure/cauzele-cutremurelor